La două mii de ani distanță, creștinismul experimentează un contrast major între generația primilor creștini și generația creștinilor de astăzi. În ce constă acest contrast major? O să ajung imediat și la aceasta, dar mai întâi aș vrea să facem o scurtă incursiune prin Faptele Apostolilor capitolul trei pentru a oferi puțin context.
Narațiunea începe în capitolul trei din Fapte, unde Petru și Ioan se suiau împreună la Templu la ceasul rugăciunii. Un olog din naștere este dus și pus la poarta Templului care se numea "Frumoasă", un loc bine ales, strategic; ce loc mai bun să găsești pentru un om să cerșească mila decât pe drumul milei, unde oamenii merg la Templu implorând mila lui Dumnezeu (vezi vameșul). După cum era obișnuit, ologul își începe cerșeala cea de toate zilele, sperând că mila celor din jur să îi câștige pâinea pentru acea zi, dar lucrurile iau o întorsătură neașteptată în acea zi pentru olog. Era "ziua lui norocoasă": doi oameni se apropie de el, nu păreau a fi oameni cu vreun statut superior în societate. Nu inspirau foarte multă încredere să câștige ceva de la ei, după îmbrăcăminte . Speranțele ologului se năruie ușor pe măsură ce ucenicii se apropie . Primul contrast major între primii creștini și noi începe deja în versetul șase din capitolul trei.
"Atunci, Petru i-a zis: „Argint și aur n-am, dar ce am, îți dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te și umblă!L-a apucat de mâna dreaptă și l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile și gleznele; dintr-o săritură a fost în picioare și a început să umble."
"Aur și argint n-am" - probabil după această negație, ologul își pierde speranța de a mai primi ceva, gândindu-se deja la următorul potențial finanțator.
"Dar ce am, îți dau" - dar dintr-o dată răsare speranța în ochii lui "este ceva de primit" se gândi el. În Numele Lui Isus Hristos, ologul primește întărirea gleznelor și a picioarelor, este vindecat în Acest Nume, ca dovadă sare pe aceste picioare care erau nefolositoare cu puțin timp înainte, cu laude la adresa lui Dumnezeu în gură.
Primul adevăr pe care îl desprindem este ca puterea Acestui Nume nu este ancorată in aur și argint, ci in însăși Persoana lui Isus Hristos. Sursa de putere a ucenicilor era Isus Hristos. Când spunem aur și argint sa nu ne gândim doar la moneda de tranzacționare. Aurul și argintul reprezintă orice sursa de încredere pe care omul o poate avea in afara acestui Nume, Isus Hristos, cum ar fi intelectul, relațiile, banii, chiar și darul pe care l-ai primit de la Dumnezeu pentru a sluji, încrederea noastră trebuie sa fie in El însuși. Oare nu ne-a jefuit aurul și argintul de putere? Probabil lucrurile după care fugim in zilele noastre cel mai mult sunt cele care de fapt ne fura puterea, ne creează contextul pentru a trai o viața independentă de Dumnezeu și nu invers. Tânărul fiu al tatălui când primește partea de avere se duce sa își clădească o viața departe de tatăl lui, dar când o pierde se întoarce înapoi in dependență de Tatăl lui. Nu vreau sa insinuez ca lipsa bogățiilor aduce credinta (pentru ca nu o face), vreau sa zic ca lipsa lor creează un context mai favorabil pentru manifestarea credinței.
Bisericile de azi se bazează pentru misiune (daca mai misioneaza) pe banii lor. In lipsa banului se sistează orice misiune, resursele au devenit fundamentul încrederii lor.
- singura interdicție pe care o pune Domnul Isus ucenicilor este : in lipsa Duhului sa nu meargă sa propovaduiasca Evanghelia, trebuiau sa aștepte promisiunea Duhului in Ierusalim și doar in puterea Lui sa vestească Evanghelia. De ce ?
Pentru ca lucrarea nu este de sorginte omeneasca și nu se poate duce in puterea omeneasca. Convingerea de pacat este o lucrare a Duhului. Banul, intelectul relațiile, nu pot convinge omul de păcat. Nașterea din nou, credinta, pocăinta vin prin Duhul Sfânt.
Oare uneori nu trebuie sa facem pași ai credinței și apoi Dumnezeu trimite resursele necesare?
Oare de ce singurele lucruri pe care le putem oferi ologului în ziua de azi sunt aur și argint? Suntem atât de săraci?
...
Al doilea adevăr este ca Numele lui Isus Hristos nu este un mijloc, ci un scop in sine. Când Petru și Ioan îl vindeca pe olog, scopul lor nu era sa ii facă viața mai ușoară, mai confortabilă, sa meargă sa lucreze sa adune bani ca apoi sa moara in păcatele lui. Vindecarea ologului daca ne uitam in text este o manifestare de putere care declanșează o campanie de evanghelizare rar întâlnită. Fără afise pe stâlpi, fără flayere împărțite la trecători, fără metode foarte iscusite ancorate in oameni. Dumnezeu ațintește ochii israeliților mirați de aceasta vindecare asupra ucenicilor, iar ucenicii îl proslavesc pe Isus Hristos in mijlocul lor, numele Lui Isus este glorificat, vindecarea este doar catalizatorul care da naștere acestei campanii divine de evanghelizare. Dumnezeu "pune reflectoarele" pe ucenici într-un mod suveran, iar ucenicii înaltă acest Nume Minunat.
Am făcut din Numele lui Isus un mijloc de a ne rezolva noi problemele, de a ne vindeca noi bolile, ca apoi sa ne trăim viața dezonorând acest Nume Sfânt având in centru viața noastră, plăcerile și dorințele noastre.
Când Petru își începe cuvântarea de la Cincizecime in capitolul doi cu versetul douazeci și doi spune "Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele și lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine știți"
-Petru afirma ca minunile, semnele și lucrările pline de putere erau confirmarea, atestarea din partea lui Dumnezeu cu privire la Isus ca este Domn și Hristos.
- noi am separat "vindecarea" de acest Nume, de Evanghelie și astfel Dumnezeu nu încuviințează cererile noastre. Încă din rugăciunea domnească "Tatăl nostru" învățăm ca înainte de toate Dumnezeu își are in vedere "Sfințirea Numelui Sau, Împărăția și voia Sa" aceste pretenții nu sunt optionale, discutabile sau votabile de "creștini democrați".
Creștinul contemporan ar trebui să-și reevalueze prioritățile și menirea sa. Fie că mănâncă, fie că bea, fie că face altceva, ar trebui să o facă pentru slava lui Dumnezeu. Chiar și cele mai banale activități ar trebui să fie făcute avându-l pe Hristos în minte, pentru ca El să fie înălțat. Ologul se duce după ucenici sărind și lăudând pe Dumnezeu în văzul tuturor, iar vindecarea aceasta îl aduce într-o stare de închinare și adorare înaintea lui Dumnezeu. În acest caz, vedem cum vindecarea este un mijloc, nu un scop în sine.
În acest Nume zace toată bogăția incomensurabilă a cerului, iar vindecarea fizică este printre cele mai mici daruri pe care le poate primi omul în Numele lui Isus Hristos. Prin comparație cu acest Nume, aurul și argintul sunt ca firul de nisip în vânt. De ce să dăm oamenilor doar aur și argint când putem să le dăm Comoara lui Dumnezeu, pe Isus Hristos?
text de referință : Faptele Apostolilor 3:1-11
Add comment
Comments